Opinie juridică cu privire la instalarea și utilizarea dispozitivelor de supraveghere video în grădiniţe

A fost relevat că interesul public a fost stârnit de o situație particulară în care părintele unui copil care frecventa o instituție preșcolară, a amplasat un dispozitiv de înregistrare sonoră, care a captat anumite fapte de comportament ale angajaților unei grădinițe care aparent au afectat interesele copilului și au sfidat principiile de deontologie profesională.

Situația în cază expusă de mass-media, a trezit interesul mai multor părinți care au venit cu o inițiativă privind montarea camerelor video în grădinițe pentru a preîntâmpina și contracara activitățile angajaților acestor instituții ce ar putea afecta interesul superior al copiilor.

Acest subiect a fost discutat pe larg în societate și în mass-media, fiind identificate următoarele aspecte problematice care favorizează existența unei astfel de situații în instituțiile preșcolare, așadar:

1. Lipsa de salarizare corespunzătoare duce la:
   a) numărul redus de angajați;
   b) fluctuația de cadre;
   c) cumularea funcțiilor și responsabilităților (ajutorul de educator substituie funcțiile și sarcinile educatorului);
   d) imposibilitatea recrutării și selectării personalului calificat;
   e) cumularea funcțiilor
2. Lipsa psihologului – care ar putea oferi consultanță și sprijin atât copiilor (părinților copiilor) cât și angajaților;
3. Lipsa mecanismului adecvat de verificare și control al îndeplinirii sarcinilor și responsabilităților angajaților.

Aceste aspecte problematice, se propune a fi rezolvate prin instalarea camerelor de supraveghere video în grădinițe pentru a monitoriza comportamentul educatorilor. Pentru a putea înțelege dacă propunerea de a monta camerele video în instituțiile preșcolare reprezintă o măsură adecvată și necesară, și dacă această metodă ar putea soluționa problemele cu care se confruntă atât părinții cât și angajații grădinițelor, Asociația pentru Protecția Vieții Private prezintă următoarele relevări:

Instalarea şi utilizarea sistemelor de supraveghere video s-a extins considerabil în ultimii ani. Sistemele aflate acum pe piață au capacitatea de a recunoaște chipurile, de asemenea, sunt capabile să înregistreze atât imagini, cât și sunete. La nivel de societate, utilizarea extinsă a sistemelor de supraveghere video are efecte adverse, având în vedere că acestea nu se mai consideră dispozitive pasive. Chiar dacă sunt utilizate în mod corespunzător şi legal, ele pot genera îngrijorarea că „spațiul privat” al individului este invadat în mod nerezonabil.

Un sistem de supraveghere video folosit pentru a controla perimetrul unei clădiri din motive de securitate va fi, de regulă, ușor de justificat. Totodată, în conformitate cu normele juridice europene, utilizarea dispozitivelor de supraveghere video în alte circumstanțe, de exemplu, pentru a monitoriza permanent angajații/bona, clienții sau copii, elevii, studenții, poate fi mai dificil de justificat și ar putea implica o ingerinţă abuzivă în viaţa privată a acestora şi a se califica ca o măsură excesivă și neadecvată, deoarece scopurile pentru care sunt montate aceste dispozitive pot fi atinse prin alte mijloace mai puțin intruzive.

În conformitate cu prevederile art. 16 ale Convenţiei cu privire la drepturile copilului, conform cărora niciun copil, nu va fi supus unei imixtiuni arbitrare sau ilegale în viaţa sa privată, în familia sa, în domiciliul său ori în corespondenţa sa, precum şi nici unui fel de atac ilegal la onoarea şi demnitatea sa, luând în consideraţie principiile legale de proporționalitate, comunicăm:

1. prelucrarea datelor cu caracter personal atribuite în activitatea pre-şcolară şi/sau şcolară include o parte semnificativă din activităţile cotidiene ale copiilor, iar importanţa atenţionării acestei prelucrări de date cu referire la copii, se datorează naturii sensibile a multora dintre datele prelucrate în instituţiile educaţionale, precum şi lipsei de maturitate de a percepe impactul acestora de către copil, care, are nevoie de protecţie şi ingrijre specială, inclusiv, o protecţie „garantată de lege împotriva unor astfel de imixtiuni sau atacuri” şi psihologică adecvată;
   2. având în vedere vârsta fragedă și interesul superior al copilului, trebuie să se țină cont că la supunerea controlului permanent și sistematic prin intermediul supravegherii prin mijloace video a copiilor, existența consimțământului părinților nu poate constitui un temei legal, precum și nu poate justifica în vreun fel supravegherea chiar dacă părinții și-o doresc;
2. copilul aflându-se în dezvoltare şi creştere permanentă a cărui comportament, obișnuință, stare fizică și emoțională este monitorizat activ prin înregistrarea video și/sau audio, se face extrem de vulnerabil având în vedere că despre el se vor păstra informații sensibile care ar putea fi utilizate pe parcursul vieții și care ar putea cauza prejudicii de imagine, frustrări sau manipulări.

Cu referire la eventualul impactul psihologic, este necesar de a asigura, în mod prioritar, echilibrul dintre dreptul la siguranţă şi dreptul la protecţia vieţii private/intimitate chiar şi în locurile publice din incinta instituției educaționale:

1. copilul are dreptul la viaţa privată, propriul său cerc de comunicare şi de prieteni. Chiar şi părinţii trebuie să ţină cont de faptul că viaţa lor privată nu include orice moment din viaţa copilului lor, şi reciproc viaţa privată a copilului lor, care include timpul petrecut la ore, grădiniţe, nu include şi părinţii;
2. viaţa unui copil evoluează mult mai mult în cadrul instituţiei de învăţământ preşcolar, şcolar etc. deoarece, conform specificului naţional educaţional, copilul petrece mai mult timp în instituţiile educaţionale decât în familie, iar monitorizarea video continuă, duce la deprinderi și acceptarea necondiționată a efectului de ,,Big Brother”, chiar şi după majorat;
3. luând în considerare principiul evocat în jursiprudenţa CEDO privind „interesul superior al copilului”, în general, montarea camerelor de supraveghere video în spaţiile edificiilor educaţionale, în scopuri de pedepsire a angajaţilor, duce la limitarea arbitrară a drepturile şi libertăţilor în primul rând al copiilor. Acest lucru înseamnă că supravegherea video nu este proporţională atingerii scopului anunţat, având în vedere numărul copiilor din grupe ce vor fi monitorizaţi, în raport cu numărul de cadre didactice atribuit la acea grupă. Acest lucru obligă identificarea altor mijloace disponibile de identificare şi pedepsire a angajaţilor ce nu respectă deontologia profesiei, mai puțin deranjate şi intruzive pentru copii, în scopul atingerii obiectivului dar nu obiectului;
4. alegerea amplasării camerelor de supraveghere video trebuie să fie neexagerată şi corespunzătoare scopului. În ţările membre Uniunii Europene este interzisă amplasarea acestor dispozitive, cu excepţia locurilor publice precum: hol, zonele de joacă din afara clădirii şi spaţiul de intrare în clădire. Doar în circumstanțe excepționale precum sunt instituţiile educaţionale, multiculturale, care sunt ţinta atacurilor frecvente de securitate şi a răufăcătorilor în mod repetat, se justifică supravegherea în mod continuu a copiilor și personalului;
5. reiterăm că drepturile şi libertăţile fundamentale ale copilului în calitate de viitor cetăţean, dar şi al actului educaţional cântăresc mult mai mult decât necesitatea de supravheghere permanentă pentru identificarea agresorilor;
6. supravegherea video, poate afecta libertatea copiilor, din grupele pregătitoare (vârsta 5-7 ani), prin intimidarea acestora de a-şi manifesta punctul de vedere, libertatea de exprimare şi dreptul la opinie, inclusiv calitatea actului de însuşire şi redare a materiei. Aceste observaţii sunt valabile şi la procesul de dezvoltare a personalităţii, prin impunerea de a accepta şi conveţui cu Big Brother, fiind compromis dreptul la libertatea personală din frageda copilărie.

În concluzie, utilizarea dispozitivelor de monitorizare video în speţa enunțată, nu justifică respectarea testului proporționalității. Considerăm că instalarea acestora este o măsură mai degrabă invazivă, decât protecţionistă.
Totodată, din cele menţionate supra, Asociaţia înţelege iniţiativa părinţilor asumată ca fiind una pe riscul propriu. Chiar dacă decizia deja a fost luată, Asociaţia recomandă, din punct de vedere tehnic şi legal, implicarea tuturor șefilor de instituţii educaţionale şi a părinţilor, pentru elaborarea Regulamentului de utilizare a dispozitivelor de supraveghere video, care să implice toate părțile interesate (administrația, personalul, reprezentanți ai părinților), în conformitate cu prevederile legale naţionale: Legea nr. 133 privind protecţia datelor cu caracter peronal din 8 iulie 2011 şi Hotarârea Guvernului nr. 1123 din 14 decembrie 2010 privind aprobarea Cerinţelor faţă de asigurarea securităţii datelor cu caracter personal la prelucrarea acestora în cadrul sistemelor informaţionale de date cu caracter personal.

Totodată, opinăm că montarea camerelor de supraveghere video în instituțiile preșcolare, sub alte aspecte, ar putea genera efecte adverse, precum:

1. Crearea unui climat de neîncredere dintre personalul instituțiilor preșcolare și părinți;
2. Instituirea unor condiții de lucru descurajatoare inclusiv pentru personalul calificat care își exercită sarcinile și atribuțiile cu bună credință;
3. Creșterea dezinteresului față de aceste posturi de muncă;
4. Interesul părinților de a solicita înregistrările video în situații nejustificate și generarea conflictelor între părinți la utilizarea înregistrărilor video a tuturor copiilor;
5. Instalarea camerelor video nu soluționează problema salarizării angajaților instituțiilor preșcolare, fluxului de cadre, lipsei psihologului și a mecanismului de verificare și control calității actului educativ.

În final, anunţăm că Asociația pentru Protecţia Vieţii Private este dispusă să ofere suportul necesar sub aspect de expertiză, inclusiv să participe la consultări în legătură cu cele relatate.